Friday, December 29, 2006

Sambata... din altcineva.

"Te trezesti intr-o dimineata cu un gust amar in gura, cu dintii incarcati de visele noptii, degetele de la maini umflate si urate, ochii mici si incetosati.

Iti dai seama ca asta faci de o viata intreaga. Te trezesti ca, la fel ca in fiecare zi, sa iti repeti activitatile zilei precedente. Incepi sa te intrebi pentru ce?

Pentru ca rutina asta a ajuns sa iti domine viata, si tu te lasi prinsa in ea ca si intr-un vartej din care nu mai poti scapa, si franghia parca incepe sa se invarta odata cu tine si cu miscarea circulara a apei.

Iti dai seama ca ai ajuns sa faci ceea ce ti se spune. Te trezesti, te duci la baie, te speli. Iti faci patul, te imbraci, pleci. La scoala sau la munca. Pentru ca asa trebuie. De ce ai ajuns sa crezi ca lipsa unei vieti personale e o chestie normala?

Iti dai seama ca nu mai stii sa iubesti. Ca a trecut perioada in care fiecare cantec siropos de dragoste iti dadea fiori, te cuprindeau amintiri placute si ganduri cu zambete zburau prin mintea ta. Acum de ce mai plangi cand auzi un cantec de dragoste? Pentru ca nu stii ce altceva sa faci? Sau pentru ca iti e dor sa iubesti si sa te simti implinita oarecum. Ti s-a indus in sistem conceptia ca dragostea te va desavarsi, ca tu ai o persoana care sa fie pe deplin compatibila cu tine si ca e jumatatea ta. Dar daca e la capatul diametral opus al lumii si sansele sa va intalniti sunt minime sau chiar nule? Atunci tu stai si astepti ca cineva sa vina la tine si sa iti spuna „tu esti jumatatea mea”.

Acum te-ai obisnuit sa nu iubesti si sa fii singura, tu si tigara ta, dupa care te ascunzi atunci cand iti e frica de o altfel de singuratate. De singuratatea salasluita in altcineva. De a te imparti pe tine, care oricum esti doar o jumatate, cu oricine altcineva.

Sufli si iti ascunzi din nou ochii inlacrimati de la atatea melodii de dragoste dupa fumul ce, la un moment dat, va inceta sa te mai acopere. Vroiai sa fie ca si niste socuri electrice? Sa le asculti si dragostea sa te umple din nou? Nu e asa. Te gandesti la faptul ca tu poate esti altfel. Tu nu ai nevoia obsedanta de dragoste pe care o are toata lumea. Tu crezi poti trai singura, cu scrum, fulare, maini si ceai. Cu vise ingramadite in bucataria mica a creierului tau."



Dar visele la un moment dat imi vor zbura. Ca si amintirea frumoasa, ca si scrumul de pe pervaz, ca si frunzele vechi si uscate ce le-am tinut in camera.
Vor zbura si va trebui sa imi cladesc altele. Poate in alta camera, poate in alte scrumiere, poate in alte lumi. Dar cu aceleasi maini, cu aceleasi miscari timide.

Thursday, December 14, 2006

vineri...

Stau in ploaie, in fata unei oglinzi imaginare. Singurul lucru aprins din si langa mine e tigara, nicotina ingropata in plamani. Cortina e trasa, lumea a plecat, totul e inchis. Imi inchid si eu ochii si ascult cum ma picura norii, cum zboara scrumul in aer, cum o scama de pe fular se joaca pe langa parul meu.

Imaginea din oglinda e distorsionata si se uita la mine cu o privire goala si rece. De pe acoperisul blocului vad luminite umede care danseaza in jurul unor puncte de reper nevazute. Construiesc in jurul meu un zid de fum si langa mine totul devine o ceata prin care nu vreau sa privesc decat cu ochii inchisi, cu genele planse de ploaie.

„Tu o sa ramai singura. Tu o sa ramai intre tigarile tale si lumea ta imaginara. Tu o sa ramai trista tragand anost dintr-o tigara care nu se va mai termina.”

„O sa te trezesti vreodata din visarea asta incetinita?”

Imi tin ochii inchisi, intr-o incercare surda de a pastra visul cat mai mult, de a tine zambetul ala pe retina, ce a-l lipi de pleoape pentru a nu-l uita. In pumnul stang strang amintirea aceea. Si nu ii dau drumul dintr-o ambitie prosteasca de a ma atarna de ceva care inca ma doare. Cand imi deschid pumnul, amintirea zboara si in palma imi picura lacrimi albastre si sarate. A disparut. Undeva. Acolo. Aici?

„Maine dormi mai mult. Pastreaza-ti somnul fara vise si trezeste-te cand soarele de sambata o sa iti zambeasca”

Monday, December 4, 2006

joi...

Pluteste atmosfera de sarbatori in jurul meu. Cumva m-am lasat purtata pe norisorul rosu al Craciunului si luminitelor ce licaresc prin oras. Imi intra fumul in ochi si lacrimez. Oamenii care stau langa banca mea se uita ciudat. Nu, nu plang de fapt. Nu am mai plans de atata vreme...

Ajung acasa si imi citesc gandurile. Ma simt ca si ecoul muzicii altciuva. Ce bine ar fi daca nu mi-as mai aminti nimic. Daca as putea sa imi traiesc clipa intr-un ritm incetinit, intr-o plimbare prin zapada neatinsa, intr-o melodie calma si linistita, zambitoare si visatoare.

Imi distrug amintirea vechilor pacate prin nebunia altelor noi... imi ard amintirile care mi-au lasat o pata stacojie pe inima. Pastrez banca scrijelita cu ganduri, bucataria cu fum de tigara, pachetul de Kent pe masa, mailurile zilnice presarate cu zambete, ziua de joi, luminitele de Craciun, ochii inchisi si mainile pe fular.

Imi continui plimbarea printre aburii de ceai ce danseaza intr-o miscare spiralata cu fumul de tigara... inchid ochii si zambesc. Ne vedem joi... intr-o joi mai insorita...



Tuesday, November 28, 2006

miercuri dimineata..

Unde? Acolo.

De ce? Pentru aici e prea tarziu.

Cuvintele astea mi-au rasarit in minte azi noapte in timp ce imi sorbeam cafeaua. Tigara imi era stinsa, dar ramasese un fir de fum care imi ascundea gandurile. Gandurile in care imi erau amintirile. Cand mi s-au redus amintirile la un simplu fir de fum? Azi-noapte nu am dormit. Mi-am contemplat golul din fata ochilor intr-o miscare brauniana a degetelor pe fular. Fularul meu si al lui. Nu mai simteam degetele lui, cum as fi putut sa simt atunci... simteam albastrul fularului contopit cu rosul meu... calmul lui cu agitatia mea inexplicabila. Inca o tigara, infinite particule de fum imi invadeaza plamanii si ies, ca pentru un moment sa imi infatiseze ochii goi. E cenusa, e scrum, e efemer... iti da o iluzie gri si apoi dispare... se contopeste cu nimicul din jur, cu linistea din bucatarie, cu intunericul de afara.

Imi ingrop ochii inchisi dimineata in ceata. Imi sting curiozitatea cu o tigara. Imi ingrop singuratatea in omul care imi trimite mail-ul zilnic. Isi cauta singuratatea in mine. Ii fac loc pe banca singuratatii mele si il las sa isi scrijeleasca gandurile pe lemnul unde gandurile noastre raman.

Alunec pe panta realitatii pe care incerc sa mi-o construiesc. Inca o tigara stinsa, inca un fir de fum serpuit in bucataria asta singura.

Monday, November 27, 2006

marti..

Mi-am luat fularul din mainile lui. Azi. Si mi l-am pus la gat, bucurandu-ma de fiecare parte a lui. Bucurandu-ma ca un copil care viseaza o jucarie si o primeste. Noua si frumoasa, in cutia ei colorata. Dupa multe vreme de circulat in tramvai si troleu, azi am mers pe jos pana acasa. M-am oprit la un moment dat sa ma uit in jur sa descopar o lume pe care, la un moment dat am pierdut-o. Mi-am aprins vesnica tigara si m-am oprit. Am inghetat in timp, asa cum ingheata o frunza pe jos. Cateva secunde, apoi iar isi ia zborul rosu intr-un infinit de miscari ritmice si jucause. Pacat ca isi ia zborul. As fi vrut sa raman asa mai mult timp; inghetata intr-un moment in care grijile mele zboara pe spatele altor frunze gri. Dar tigara se termina, fumul se pierde in aer, frunza mea rosie pleaca, fularul e zburat de vant.

Si merg mai departe, pana cand, intr-o rafala de vant, amintiri demult priedute imi revin. E ciudat cum credeam ca unele lucruri pe care le-am scos din minte nu vor reveni. Si au revenit brusc. Nu stiu daca era cladirea rosie, sunetul de Red Hot Chili Peppers din mintea mea sau mirosul de Lucky Strike de la omul ce tocmai a trecut mi-au adunat atatea amintiri si le-au dat drumul sa isi plimbe pasii marunti in capul meu. Mi-e dor de mare. Atat de mult timp parca a trecut de cand am fost ultima data cu picioarele goale pe nisip. Cand am devenit atat de monotona? Nu vreau sa mai traiesc din amintiri... vreau sa evadez in propria mea imaginatie. Sa imi desprind elasticul din par, sa imi las mainile sa se joace cu vantul si picioarele sa se ingroape in nisip.

Dar acum ma limitez la drumul meu spre casa si imi mai aprind o tigara din care sorb cu sete.

Saturday, November 25, 2006

luni...

Azi am facut ce fac de obicei. M-am trezit, mi-am inchis alarma aia nenorocita, m-am dat jos din pat, am mers la baie. Spalatul pe dinti si pe fata nu prezinta nimic nou. Ma imbrac din nou in alt nesuferit de taior, imi iau aceeasi papuci cu toc in care imi strang degetele. Imi pun zambetul maro, imi pun ochii verzi, imi iau geanta si iar merg. Afurisit de servici. Aceeasi oameni, aceleasi rasete false, aceleasi dosare pline de numere intr-un amalgam enervant. Astept ora 5… vine atat de greu. Iesi din cladirea asta si primul impuls e sa imi scoti pachetul de Davidoff si sa imi aprind o tigara. M-am lasat de saptamana asta. Am uitat. Dar o tigara ar merge bine acum.

Trebuie sa ma intalnesc cu Delia. Inca are datoria aia cu cafeaua. Am mers agale spre Laptarie. M-am oprit si mi-am luat un pachet de Kent. Renunt la ideea cu nefumat. Nu mi e potriveste. “Buna, Delia!”… Aceleasi discutii, aceleasi povesti, aceleasi lamentari despre lipsa unei vieti personale, despre lipsa unui el. Dar azi am ajuns la lucruri din copilarie. A fost atat de ciudat sa ii povestesc despre primul tip pe care l-am iubit, despre primul meu sarut, despre tot. Ea e altfel. Ea asculta si isi plimba mainile pe marginea cestii de cafea, intr-o miscare involuntara parca. Eu gesticulez si ma uit la manichiura facuta aseara. Au fost 20 de minute pe care le-am avut pentru mine si in alea mi-am facut manichiura. O remarca, o lauda trecator, si isi continua miscarea draguta pe ceasca neagra. Mi-aprind prima tigara. A trecut ceva vreme. Si fumul pe care il scot pe nas si pe gura ma face sa vreau mai mult.

La un moment dat, ma scuz ca am multa treaba si plec. Plec pentru ca vreau sa ma plimb singura pe strazile Bucurestiului, sa imi dau jos tocurile si sa merg desculta. M-am saturat de tocuri si de fusta asta creion.

Ajung acasa, imi aprind becurile si ma trantesc pe canapea. La ce bun o canapea daca o gasesc goala cand ajung acasa? Imi aprind o alta tigara, imi iau o doza de cola din frigider si ma pun la laptop. Iau aparatul si imi scot pozele de ieri. Sau era anul trecut? Nici eu nu mai stiu. Dar eram fericita si radeam. Cand a fost asta? Mi s-a terminat tigara in scrumiera. Imi mai aprind una. Daca se termina pachetul mai am altele ascunse prin casa. Mi-era frica sa nu mi le gaseasca mama cand mai venea pe la mine in vizita. Desi stie ca nu ma pot lasa.

Imi simt viata trecand pe langa mine, vajaindu-mi prin urechi. “You’ve got mail”. Sunt curioasa ce newsletter am mai primit. Hmm…da. O gluma, o poza frumoasa pe care o proptesc pe desktop si imi continui plimbarea anosta prin casa, in halat, cu tigara in mana, ca o stafie. Imi place piesa asta. Ma face sa vreau sa sun pe o persoana iubita. Pe cine iubesc eu acum? Nu conteaza. O schimb. Janis Joplin ma face sa dansez. Si dansez, cu tigara in mana, in miscari nerafinate. Parca stiam sa dansez. Ultima data cand am verificat. Cand a fost asta?

Imi simt viata trecand pe langa mine. Ma pun in patul gol, las o veioza aprinsa si imi pun capul pe perna. In sus nu e nimic interesant. Gandurile mele se afiseaza pe tavan. Maine e marti…