Wednesday, May 28, 2008

Proiectie.

Cand eram mai mica, o doamna dintr-un accelerat prafuit imi zicea ca sunetul trenului seamana cu un murmur de “te duc-te-aduc” continuu. Ca, de fapt, trenul are un glas cu care imi vorbea mie si altor calatori ce puteau sa il inteleaga.

Mi-a ramas in cap ceea ce mi-a zis si mi-am amintit acum, cand stau intr-un inter city care nu mai miroase a comunism, a vinilin maro pe care scrie “CFR”.

Pe langa sunetul de “te duc-te-aduc” nu se mai aude decat cel al usilor ce se deschid la apasarea unui buton si sforaitul incet al doamnei din fata mea. Geamurile nu se pot deschide toate, si in tren aerul e inchis, dar asta nu conteaza pentru ca, teoretic, e aer conditionat. Pe-atunci, insa, acceleratul Satu-Mare – Cluj Napoca nu avea decat niste gemulete pe care le puteam deschide, murdare de amprente, la fel ca si usile compartimentului maro.

Mai trece cate-un nene obosit cu “cafelute si berica”, plictisit de replica pe care e nevoit sa o repete in fiecare vagon, aratand tava cu cu pahare de plastic pe jumatate goale de cafea, cu dozele de bere si de suc.

Doamna din fata mea sforaie. Langa ea, o alta mai in varsta exclama soptit “si aici ploaie”. Tocmai am trecut de Predeal. Ea se uita pe geam, cu perdeluta albastra in mana si cu o figura trista si obosita, cu riduri proeminente. Totusi, are unghiile roz la maini si picioare, cercei, inele si un lant lat de aur pe care il tine la vedere. Uneori mai ofteaza cu gandul anilor trecuti; poate se gandeste si ea la trenurile scrijelite, la vopseaua sarita, la scaunele maro, compartimentele maro. Isi ia o revista de medicina naturista si citeste lenesa cateva randuri, apoi o lasa si se cufunda iar in gandurile tineretii trecute. “Pacat”. Mai trece cate un calator, cate un controlor se mai uita inauntru, dar nu gaseste decat aceleasi trei fete plictisite, din trei generatii diferite.

Poate ca, daca ar intra, doamna in varsta s-ar arata amabila, ar vorbi de cat de scump e biletul si de cum a crescut ea singura trei copii si acum isi creste nepotii. Se uita la mana in care anii au sapat santuri, la picioarele imbatranite, apoi iar ii fuge privirea pe geam. Langa ea, doamna din fata mea inca doarme.

Eu nu spun nimic si scriu in continuare despre ele, despre cum se proiecteaza imaginea lor pe retina mea. O usa iar se deschide si se inchide la loc, un batranel isi lipeste nasul de geamul compartimentului… “aici nu e 73..ma duc mai departe”, si trenul isi schimba murmurul de “te duc, te-aduc” intr-unul continuu, care nu mai spune nimic. Pe geam se prelinge un picur de ploaie, iar in spatele lui incep sa se vada blocurile gri brasovene.

“Ehei, mama, mai avem mult pana ajungem acasa…”

No comments: