Monday, September 15, 2008

(Nu) Te iubesc (?) - pentru alti doi oameni dragi

Te iubesc. Pentru ca mereu ma saruti cand nu ma astept si ai grija sa imi placa. Pentru ca, uneori, imi atingi umarul cu atata tandrete incat incep sa cred tot ce imi spui. Pentru ca mereu cand suntem impreuna, imi soptesti ce deseori am nevoie sa aud, fara ca tu sa stii asta de fapt. Pentru ca stii ca sunt dificila, paradoxala si ciudata si accepti asta, desi mi-o repeti atat de frecvent.
Te iubesc? Am momente cand sunt atat de suparata pe tine, de devastata din cauza tuturor lucrurilor pe care tu nu le faci. Mi se intampla sa am stari dubioase din cauza simplei tale prezente ce ma ravaseste la un atat de profound nivel. Atunci simt ca pierd fluturii din stomac, ca uit ce ar trebui sa simt, ca nu imi bag in seama freamatul.
Nu te iubesc. Pierd ceea ce ar fi trebuit sa pastrez; detalii semnificative, locuri si fete. Am pierdut contactul cu noi pe parcus. Nu stiu inca exact daca asta am vrut, dar se intampla. Ma hranesc din amintiri, fie ele vechi sau noi, si uit ca amandoi ne-am maturizat in alte directii, ca ceea ce parea atat de usor si de firesc, devine un oarecare supliciu, o adevarata indoiala din partea mea.
Totusi, imi pare rau ca ai plecat.

Scrisoare unui necunoscut.

Cand stai multe ore inchis intre aceiasi 4 metri de vagon-compartiment, e imposibil sa nu alegi, mai mult sau mai putin aleator, cel putin un om pe care sa il analizezi intr-o oarecare masura.
Eu, in inter-city-ul mirific al zilei de azi, te-am ales pe tine, om aflat la 2 scaune distanta. Poate la un moment dat o sa te intrebi de ce tocmai tu, in bietul tau tricou bleu, blugii rupti si adidasii chinezesti, mi-ai sarit in ochi. Practic, nici eu nu stiu. Cert este, inca, e in mintea mea, tu ai un patetism aparte, care mi-a atras imaginatia.
E posibil sa fie doar un cacat de aparenta, dar e singura chestie dupa care ma pot ghida, ce-i drept – superficiala. Pentru mine, reprezinti oarecum un Frederic Beigbeder (scriitor francez) autohton, mai zdrentaros si cu o cocaina mai ieftina in sistem. Drogat, schitzofrenic, paranoic, genul de boem care, desi se invarte pe la patruj’ de ani, inca poarta jeansi rupti si se uita curios pe geamul trenului, asteptand statia in care sa isi fumeze tigara, probabil admirand decolteul blondei roz din stanga.
Iti arunci corpul in alte scaune dupa fiecare oprire, cred ca nu iti gasesti locul nicaieri, poate chiar e ceva mai general decat poa’ s-arate un mic obicei intr-un tren. Arunci priviri disperate in jur, cautand o Lolita sau o Lena (ca tot vorbeam de Beigbeder – citeste “Iarta-ma… ajuta-ma” , necunoscutule), pe care sa-ti imaginezi ca o regulezi intr-o seara, ametit de vodka si de cocaina, totusi cu atata sensibilitate incat sa para chiar normal, oarecum permis, si nu o actiune bolnava.
Mi-am imaginat doar un scenariu pe baza unor perceptii. Scenariu deranjant. Totusi permis, datorita fictivului. E totul o inventie a unei minti pe cat de bolnava, pe atat de creatoare in diectia asta.
Imi cer scuze si ma-nclin.

Am uitat

Ti-am spus de curand ca te iubesc? Am uitat, nu-i asa? Am uitat sa am grija de ochii tai si de mainile tale cu degete lungi. Am uitat sa ma uit atenta la tine si sa-mi simt picioarele alunecand incet spre o alta podea. Am uitat cum sa-mi tin mana pe gatul tau ca sa imi simti atingerea pana in maduva oaselor. Am uitat fluturii ce-mi alergau nebuni prin stomac atunci cand, si din gresala, ma atingeai. Am uitat sa imi strang ochii, ca atunci cand plecai, de frica sa nu iti vad despartirea. Am uitat sa plang in spatele tau din cauza tristetii mele cufundate in prea multe taceri. Am uitat sa tin in brate cu toata forta mea secretul mic si nevinovat al iubirii noastre. Am uitat si sa ma bucur de taina noastra ce era atat de pretioasa, de fragila si de puternica, totodata. Am uitat sa ma pierd in cuvintele ce le rostim amandoi fara melodie. Am mai uitat sa iti citesc cartea din suflet si sa stiu cum imi vei prinde mana, in fiecare clipa. Am uitat de banca pe care stateam uneori cu gandul departe la un om atat de aproape in sufletul meu. Am uitat cum tot ce imi doream era “atunci”, cand asta era tot ce stiam sa vreau, era tot ce ma bantuia. Am uitat toate astea, si imi pare rau… dar nu am uitat ca te iubesc.