Monday, September 15, 2008

Scrisoare unui necunoscut.

Cand stai multe ore inchis intre aceiasi 4 metri de vagon-compartiment, e imposibil sa nu alegi, mai mult sau mai putin aleator, cel putin un om pe care sa il analizezi intr-o oarecare masura.
Eu, in inter-city-ul mirific al zilei de azi, te-am ales pe tine, om aflat la 2 scaune distanta. Poate la un moment dat o sa te intrebi de ce tocmai tu, in bietul tau tricou bleu, blugii rupti si adidasii chinezesti, mi-ai sarit in ochi. Practic, nici eu nu stiu. Cert este, inca, e in mintea mea, tu ai un patetism aparte, care mi-a atras imaginatia.
E posibil sa fie doar un cacat de aparenta, dar e singura chestie dupa care ma pot ghida, ce-i drept – superficiala. Pentru mine, reprezinti oarecum un Frederic Beigbeder (scriitor francez) autohton, mai zdrentaros si cu o cocaina mai ieftina in sistem. Drogat, schitzofrenic, paranoic, genul de boem care, desi se invarte pe la patruj’ de ani, inca poarta jeansi rupti si se uita curios pe geamul trenului, asteptand statia in care sa isi fumeze tigara, probabil admirand decolteul blondei roz din stanga.
Iti arunci corpul in alte scaune dupa fiecare oprire, cred ca nu iti gasesti locul nicaieri, poate chiar e ceva mai general decat poa’ s-arate un mic obicei intr-un tren. Arunci priviri disperate in jur, cautand o Lolita sau o Lena (ca tot vorbeam de Beigbeder – citeste “Iarta-ma… ajuta-ma” , necunoscutule), pe care sa-ti imaginezi ca o regulezi intr-o seara, ametit de vodka si de cocaina, totusi cu atata sensibilitate incat sa para chiar normal, oarecum permis, si nu o actiune bolnava.
Mi-am imaginat doar un scenariu pe baza unor perceptii. Scenariu deranjant. Totusi permis, datorita fictivului. E totul o inventie a unei minti pe cat de bolnava, pe atat de creatoare in diectia asta.
Imi cer scuze si ma-nclin.

No comments: