Tuesday, November 17, 2009

Dar astazi ...

Ma uit prin tine prea des. Prin tine, adica nu te mai vad. De fapt, vad. Dar nu stiu exact ce. Nu stiu daca tu esti ceea ce ar trebui sa vad, sau ceea ce ar trebui sa fie mereu in fata mea. Ma sperie atat de aproapele tau si mult prea departe al meu.
M-am visat in alb-negru. Zburam si eram fericita, insa fara tine. Ti-auzeam vocea, undeva de departe, ca si cum erai la celalalt capat al unui telefon indepartat. Imi spuneai ca ma vezi atat de langa tine si ca vrei sa-mi vorbesti cum imi vorbeai odinioara. Imi spuneai ca totul era la fel si ca in lumea mea te-ai instalat acum permanent. Ca ti-ai facut o camera mica, in care ai un pat, o masuta cu carti, o veioza si o scrumiera. Ca pachetul de tigari era pe jos, langa foile pe care imi scriai cate-o scrisoare imi fiecare seara. Desi eram langa tine, imi scriai cate-o scrisoare. In fiecare seara.
Am intrat intr-o dupa-masa in camera ta, batea soarele si era portocaliu de toamna. Ti-am lasat niste flori pe masuta, langa cartea pe care-o uitasesi deschisa. Tu dormeai si te-am invelit. Pe jos erau toate scrisorile pe care urma sa mi le trimiti, m-am asezat si le-am citit. Te-ai trezit cand deja fumasem a sasea tigara din pachetul tau. Mi-ai citit tu scrisorile, te uitai la mine si zambeai. Eram desculti pe jos, in lumina portocalie, in mica ta camera.
Si-apoi, fara motiv, m-am ridicat. Am zambit frumos, ti-am pupat fruntea si am plecat. Inca nu stiu exact de ce, dar tremuram si aveam un nod in gat. Nu am putut sa iti spun nimic si tu nu ai vrut sa imi dizolvi linistea.
Uneori, chiar cred ca nu te mai vad. Ca, undeva in tine, imi pierd fiecare privire. Ca ai devenit altceva.
Ai vazut ce ti-am scris pe-o foaie? “Imi pare rau. Dar astazi nu imi e dor de tine”

Saturday, September 26, 2009

Dar.

Mi-e dor de tine astazi. In frunzele pe care le calc, in cana din care am baut cafeaua dimineata, in pachetul de tigari pe care il mangai involuntar, uitandu-ma in gol… in fiecare gest e cate-o parte din tine. Cate-o parte din ce mi-ai lasat, din cate-un gand de-al nostru. Dintr-un cuvant, sau dintr-o poveste. Dintr-o nebunie sau dintr-o copilarie.
Te am in muzica. Si te am pe perna. Te am atat de langa mine, dar atat de departe, dureros de niciunde. Infiorator de “acolo” si mult prea putin de “aici”.
Pardoseala mi se scurge de sub picioare si alunec spre etajul de jos. Spre un alt univers, care sper ca ma va duce la tine, in final.
Atat de mult “tu” si atat de putin “eu”.

Friday, September 4, 2009

Gri

“Lasati orice speranta, voi cei ce intrati” (Dante).
Uneori ai senzatia ca asta scrie pe sufletul celor cu care interactionezi. Ca te avertizeaza sa nu mai ai asteptari, visuri, ganduri marete. Si-ti pare rau. Iti pare rau ca ai ajuns intr-un cvasi infern fictive, din care nu mai poti sa te ridici pentru ca ei nu te mai lasa sa zbori.
E ciudat cand iti dai seama ca totul tau s-a intors pe dos. Ca in loc sa spui “dragoste”, “frumos”, “zbor”, poti zice doar “cacat” si “jeg”. Ca, in loc sa visezi lumi pictate in acuarela, pe care le modelezi cum vrei tu, lumi care te faceau sa plutesti cu ploaia, acum ai ochii larg deschisi spre un univers in carbune, cu miros de praf si de hoit. Incerci sa-ti strangi pleoapele, sa iti pui mainile pe fata, dar nu poti decat sa privesti continuu, sa cazi in propria-ti depresie, sa te scalzi in deznadejde, in urat si in lugubru.
Cand oamenii rad, un sunet dement impresoara pretutindeni-ul, pielea devine aspra si capul iti plesneste, iar singura ta dorinta e sa te ingropi in mal, sa nu auzi nimic din isteria ce te-nconjoara. Dar nu o sa poti, ar fi prea usor sa te sufoci in liniste.
Uneori inca speri ca e doar un vis, ca te vei trezi si ea va fi langa tine, iar tu te vei uita cat de linistita doarme cu mana ta peste mana ei, o vei saruta incet si vei merge sa faci cafeaua. Dar cvasi-infernul fictiv e acum realitatea, iar ea e cel mai frumos vis, pe care nu-l vei mai putea visa niciodata.

Thursday, June 4, 2009

As putea.

Ti-ar placea sa fiu pleoapa ta? Ai inchide ochiul drept, dar pe ochiul stang as fi eu, intinzandu-ma si arcuindu-mi spatele peste irisul tau negru. Ti-as mangaia pupila insesizabil si ti-as gadila genele. M-ai lasa? M-ai lasa sa fiu pleoapa ta stanga?
Nu mi-ai mai spune povesti mereu…
Atunci vreau sa fiu timpanul tau. As filtra sunetele si le-as transforma in zgomot de mare, in cantece de pian. Te-as face sa auzi cum zambesc la rasaritul soarelui, sa il auzi cand tasneste din mare. Ti-as spune povesti frumoase, cu ei doi de demult, as fi sunetul intregii tale minti.
Dar tot nu m-ai putea tine in brate…
Atunci… atunci as putea sa fiu vantul… sau o adiere. Te-as inconjura in fiecare zi si ti-as sulfa povesti suierate. Uite, vezi, asa ti-as spune si povesti. As putea chiar sa te fur. Te-as ridica in brate si am zbura, fara sa ne oprim… eu o adiere jucausa si tu copilul indragostit de vant si de legendele lui.

El pleaca ochii incet si lasa o lacrima sa ii alunece pe obraz, nemaiavand curajul sa deschida ochii, sa infrunte o lume fara vant, fara mangaieri de pleoape si fara cantecul marii.
“Eu … eu as vrea doar sa fii aici”

Friday, January 23, 2009

Mecanic.

Ma vezi din nou dupa atata timp. Ani de schimbari, de maturizari, de frangeri, reculegeri, iubiri, carti, pasi, toamne, frunze, plaje, calatorii. Intre noi au fost toate astea, fiecare ma trimitea cu cate un pas mai departe de tine, de copiii aia doi din parc.
Ma iei in brate ca si cum ai imbratisa un vechi coleg din clasa I, cu care nu ai vorbit niciodata prea mult, dar situatia oarecum ti-o cere. Remarci superficiale, mereu le-am urat pe asta, imi par ca ma indeparteaza. O doza de Cola cu un pai negru, o tigara care-mi face mainile sa se opreasca din tremurat, o hartie rupta in bucatele in buzunar. Stam fata in fata, parca nu ne-am fi cunoscut. Ah, ce dor imi era de tine; cat de schimbat si de acelasi esti; cat de departe e copilul; cat de departe esti tu!
Plecam, “ne vedem curand, sunt prin preajma”. Esti aproape mereu, cativa metri, doua telefoane. Te vad, te ignor, ma vezi, trec pe langa tine, ma opresc, ma privesti, imi tremura vocea, plec, ma uit inapoi, te vreau.
Fumez, ma misc in ritmul unui sunet pe care nu il deslusesc. Miroase a gheata, a cald si a menta, a ameteala dulce si vapori de alcool. Dansez si te vad, undeva mai departe, imi zambesti complicitar, inchid ochii. Mi-e dor de tine.
Vii, ma iei de mana si alergam. Cliseule, opreste-te, te rog. Unde mergem? Ma opresti, ma asezi, ma atingi. Te privesc, de ce nu pot sa ma uit altundeva? Involuntar te mangai cu toata palma, ca centrii tactili sa te aboarba in totalitate. E liniste, pentru prima data nu mai e realitate, e doar noi. Ma strangi, ma saruti, ma atingi, ma iubesti, ma tii, ma faci sa zambesc, zambim, suntem departe.
Plec fumand o tigara. Atat a fost totul. Doar cateva fumuri pe care le-am tras cu atata sete pentru ca tocmai atunci aveam nevoie de o tigara. Doar particule ce se degradeaza rapid in aer, cum se distrug cerculetele de fum.
“Dormeai? Stii, azi mi-e dor de tine. Poti sa ma iei de mana?”