Thursday, July 15, 2010

Din

Din tine o sa rup doar foile care imi plac. Doar foile care ma fac sa zambesc, cele care-mi suiera cate-un suras. Nu vreau altceva decat sa imi fac coifuri de hartie scrisa frumos cu litere inca neinventate.
Mai demult, ti-as fi absorbit si copertile si paginile goale, si cele de multumiri, mereu pentru altcineva. Ti-as fi citit literele asa cum as fi vrut eu sa le asimilez, ti-as fi adorat scrisul haotic. Te-as fi luat apoi in brate, te-as fi mangaiat inertial si, undeva foarte adanc in mine, as fi sperat sa nu imi spui nimic, sa nu imi schimbi plasmuirile. Si tu nu imi spuneai.
Acum, insa, atat de mult balast ai strans in cartea ta, incat sunt putine paginile pe care le vreau. Sunt putine cuvintele pe care mai incerc sa le descifrez. Sunt atat de multe cele in care nici nu vreau sa ma gasesc. Le voi strange pe toate si-o sa mi le lipesc pe un perete, sub o imagine mare cu un zambet rupt. Care a fost, totusi, un zambet.
Te voi inchide in curand, voi uita ce e sub zambetul rupt, voi sti doar ca, la un moment dat, am zambit citind si descifrand ceva ce acum sta atat de deschis, insa atat de bine ascuns intre randuri. Si poate voi zambi si atunci.