Monday, December 20, 2010

Despre ei.

Uite, sunt 12 ore, nu ai cum sa nu-i observi… mai demult ziceam de iubiri si oameni frumosi, dar si unele si altele dispar foarte rapid… iubirile devin gusturi amare, iar oamenilor frumosi li se distorsioneaza intr-atat fetele, incat ti-e greu si sa le spui oameni.
Si-atunci? Raman cu oameni punct. Nu frumosi, nu magici, nu emotionanti. Oameni si atat. Cu tabieturi. Gesturi. Cuvinte. Mimica. Le observi dar incetezi a le mai evalua pentru ca nu se mai ridica demult la inaltimea asteptarilor tale.
Doi metri patrati de placaje, scaune si praf, cinci suflete care nu-si gasesc nicicum locul. Cand intru in compartiment, ma izbeste mirosul de bere la pet, de nepasare si ce CFR mai murdar ca altadata. Daca as fi mai emotiva, mi-ar curge sufletul pe podeaua prafuita. Mi-e greu si sa-mi gasesc cuvintele.
Stii cum sunt saluturile alea de complezenta? Ca la magazin, sau la un ghiseu sau… in tren. Eu incerc uneori sa le fac altfel, dar nu-mi iese din nari mirosul de bere si-atunci o las balta. Accentul de moldovean, privirea goala dar curioasa, inexpresiva dar care se vrea a dracu’ de patrunzatoare… i-ai vazut si tu pe astia. Nu-s ei chiar cei mai jos, dar, nevrand sa-mi rascolesc complexele de superioritate, spun doar ca stralucirea nu le e tocmai caracteristica.
Apoi mai ai nenea obisnuit cumva cu drumurile lungi. Pe langa troller-ul rosu pe care il tragea dupa el cu semetie, mai are plasa cu baxul de servetele, integramele, papucii de casa, rosiile si branza. Saluta mai din varful limbii decat mine si se face mai comod decat in fotoliul de acasa. El e cu ziarul si ochelarii de citit. Pantofii “aia buni” ii impatura cu grija intr-o pagina dubla inainte sa-si indese laba piciorului intr-o pereche de slapi de casa scoasa din aceeasi foaie.
Sunt rea si judec dupa 3 aparente si jumate. Asta e.
In fata mea e o domnisoara mai insipida, incolora si inodora decat apa. Cerceii micuti, inele deloc iesite din tipar, inceput de acnee pe barba, tipica post-adolescenta anti viata sociala, cu idei si principii bine inradacinate dar prost concepute despre unicitatea personalitatii si banalitatea ambalajului. Citeste o carte de rahat, dar care s-a vandut bine, un fel de “Codul lui da Vinci” al femeii de peste 40 de ani. Ea are cam jumate din anii astia. Pre-maturizarea asta nici nu mi se pare surprinzatoare.
Causticitatea cred ca o am pe fondul unei dimineti nereusite, fara cafea, tigari sau Cola. Sunt o suma de vicii, defecte si ceva calitati. Daca ar lua ei creionul in mana, insa, m-ar desfiinta greu pentru ca ma ascund bine de tot. Dar, daca tot sunt cu ochiul critic pe compartiment, nu pot sa fac opinie separata si sa nu o abordez si pe cea care citeste si scrie, se uita in jur si nu schiteaza nicio expresie in afara de aparenta ca isi noteaza mental detaliie. Diferenta e ca apoi le imortalizeaza cu creionul pe hartii impaturate in 4, ca sa isi aduca aminte vesnic de penibilitatile momentului.
Poate in fond toti sunt oameni buni, dar eu prea rea ca sa le extrag nuantele pozitive, prea inchisa ca sa-I pot picta in pasteluri, prea critica incat sa-I pot lasa necomentati. O sa-mi para rau poate. Dar nu acum.