Monday, September 30, 2013

Mara acum.



Cine sunt eu pentru tine?
Ești un cuvânt frumos! Ești o melodie plăcută.
Ești singurătatea dintr-un pahar de vin și-o țigară. Esti idealul imposibil de avut. Nu de atins. De păstrat. Ești sufletul de prea demult și de prea departe.

Mara?
Mara e acolo. Mara a plecat cu urmele-i în carne. Mara mai zâmbește amar gândindu-se la tine și la o noapte frumoasă care, în trecut, a fost o ancoră. Mara nu se ancorează în trecut.

Dar Mara e aici.
Mara e aici atunci când demonii prezentului sunt prea mulți și o atragi înapoi în ceea ce a fost cu idei asupra a celor ce ar fi putut să fie. Când pantalonii negri pleacă, atunci când vinul e doar al ei, Mara lasă ultima ancoră neridicată să o înece în vâltorile trecutului. 

Dar Mara? Mara ce vrea?
Mara vrea să fie umană. Mara vrea să fii tu uman. Mara vrea să știe că ancora ei poate să rămână peste ani, că mlaștinile mundane nu o să o distrugă și că fărâmele ei au să se contopească, la un moment dat, într-un întreg. Dar știe. Știe că nici ea, nici tu, nu veți fi fericiți.
Ea știe că și ea, și tu, trebuie să agitați nisipuri cu ancorele voastre grele. Știe că cicatricile lor au numele vostru și că durerea lor va găsi mereu alinare între voi. 

Mara știe că oricând va avea un refugiu scurt în sufletul tău și că pantalonii negri nu vor fi niciodată mai frumoși decât tricoul tău alb de atunci.

No comments: