Friday, August 1, 2014

Un an.



Un an.
Un an de cand te-am smuls de pe mine, cu ultimele puteri care mi-au mai ramas dupa razboaiele noastre.
Un an de cand mi-am rupt si jumatatea de suflet de care te agatasesi.
Un an de cand incerc sa-mi recreez celule, tesut, organe, simtiri, pe care le-ai luat, lacom, cu tine.
Un an de cand curat urmele de tine din cotloanele sufletului ce-a ramas.
Un an de cand reconstruiesc pe ruine si bucati de carne vie... pe mine.
Un an de cand ma zbat sa-mi scot cuvintele tale din spatele timpanului.
Un an de cand spal fiecare detaliu din tine de pe retina.
Un an de cand incerc nu sa devin fericita, ci sa alung nefericirea ta.
Un an in care-am adunat atata galagie, doar ca sa nu te-aud urlandu-mi in ceafa.
Un an in care m-am scufundat si in liniste, ca sa ma pot auzi doar pe mine.
Un an in care am descoperit ca mi-e bine cu mine.
Un an in care am simtit ca uneori trebuie sa stau dreapta chiar daca sufletul meu se prabuseste.
Un an in care m-am reimprietenit cu mine.  
Un an fara tine.
Un an.