Friday, August 1, 2014

Un an.



Un an.
Un an de cand te-am smuls de pe mine, cu ultimele puteri care mi-au mai ramas dupa razboaiele noastre.
Un an de cand mi-am rupt si jumatatea de suflet de care te agatasesi.
Un an de cand incerc sa-mi recreez celule, tesut, organe, simtiri, pe care le-ai luat, lacom, cu tine.
Un an de cand curat urmele de tine din cotloanele sufletului ce-a ramas.
Un an de cand reconstruiesc pe ruine si bucati de carne vie... pe mine.
Un an de cand ma zbat sa-mi scot cuvintele tale din spatele timpanului.
Un an de cand spal fiecare detaliu din tine de pe retina.
Un an de cand incerc nu sa devin fericita, ci sa alung nefericirea ta.
Un an in care-am adunat atata galagie, doar ca sa nu te-aud urlandu-mi in ceafa.
Un an in care m-am scufundat si in liniste, ca sa ma pot auzi doar pe mine.
Un an in care am descoperit ca mi-e bine cu mine.
Un an in care am simtit ca uneori trebuie sa stau dreapta chiar daca sufletul meu se prabuseste.
Un an in care m-am reimprietenit cu mine.  
Un an fara tine.
Un an.

Friday, May 23, 2014

Un altfel de. (2012)



Trecut. Nimeni. Niciodată. Atât de adânc. Atât de profund. Nimeni. Niciodată. Viitor.

Atât de în suflet.
Atât de tăios.
Atât de pur.
Oricât de mult.
Oricât de matur.
Tu. Regret.
Tu. Regretat.
Tu. Atât de.
Atât de cum vrei tu.
Tu. Imposibil.
Tu. Himeră.
Tu. Durere.
Tu. Suflet.
Bucată din sufletul meu.
Tu. Nici nu știi.
Te urăsc. Te iubesc. Te pierd. Te am. Clișeule.
Tu. Nici. Nu. Știi.

Monday, September 30, 2013

Mara acum.



Cine sunt eu pentru tine?
Ești un cuvânt frumos! Ești o melodie plăcută.
Ești singurătatea dintr-un pahar de vin și-o țigară. Esti idealul imposibil de avut. Nu de atins. De păstrat. Ești sufletul de prea demult și de prea departe.

Mara?
Mara e acolo. Mara a plecat cu urmele-i în carne. Mara mai zâmbește amar gândindu-se la tine și la o noapte frumoasă care, în trecut, a fost o ancoră. Mara nu se ancorează în trecut.

Dar Mara e aici.
Mara e aici atunci când demonii prezentului sunt prea mulți și o atragi înapoi în ceea ce a fost cu idei asupra a celor ce ar fi putut să fie. Când pantalonii negri pleacă, atunci când vinul e doar al ei, Mara lasă ultima ancoră neridicată să o înece în vâltorile trecutului. 

Dar Mara? Mara ce vrea?
Mara vrea să fie umană. Mara vrea să fii tu uman. Mara vrea să știe că ancora ei poate să rămână peste ani, că mlaștinile mundane nu o să o distrugă și că fărâmele ei au să se contopească, la un moment dat, într-un întreg. Dar știe. Știe că nici ea, nici tu, nu veți fi fericiți.
Ea știe că și ea, și tu, trebuie să agitați nisipuri cu ancorele voastre grele. Știe că cicatricile lor au numele vostru și că durerea lor va găsi mereu alinare între voi. 

Mara știe că oricând va avea un refugiu scurt în sufletul tău și că pantalonii negri nu vor fi niciodată mai frumoși decât tricoul tău alb de atunci.

Tuesday, August 13, 2013

Prea mult.



Cât timp a trecut? Prea mult? 

Atât de mult încât ceasurile de mână nu mai miros a scorțișoară și podelele nu mai fug pentru ca îți înfigi tocurile în ele așa cum înfigi fiecare ciob rămas din suflet în orice sentiment nobil și frumos.

Spunea cineva că Mara e doar o altă „ea” învăluită în cinism, fum de țigară și sarcasm. Ce ușor e să nu te uiți dincolo de niște ochi triști și mâini tremurânde. Ce ușor e să te ascunzi atât de bine după suprafețe bine clădite și aparent opace. 

Te mai gândești uneori cât de frumos era verdele? Cât de ușor era înainte de atâtea sticle de vin? Cât de liniște era în tine înainte de atât de multe perindări alte atâtor mâini pe corpul tău? Și atât de puține pe suflet? 

Când a plecat sufletul tău? Când au ajuns atingerile pur fizice? Și de ce le-ai lăsat așa? De ce nu le-ai oprit? 

Pentru că blugii sunt mai ușor de luat de pe jos decât bucăți de simțire. Pentru că un sutien se desface mai ușor decât o inimă. Și pentru că e mai simplu să te dezbraci de lenjerie decât de carcase de fier, suprapuse unele peste altele, cu fiecare parte frântă de suflet.

Wednesday, November 16, 2011

Blank

Mi-au inghetat sufletul. Si au fost doar cateva cuvinte scrise cu negru peste o culoare de cacat. Si mi-au zgariat firmiturile sufletului cu 3 lame Gillette nou noute.

Uneori cad. Ma adancesc in niste ganduri care nu-si gasesc ancorarea in realitate. Incerc sa ma agat de pereti de gelatina, dar am senzatia ca singurul lucru pe care il obtin e o mai mare mizerie si o mai lunga agonie. Dar continui sa o fac. Sa-mi strang sub unghii rosu vascos ca sa am cu ce sa-mi desenez conturul cand ma lovesc de final. O sa ma desenez singura. Nu am nevoie de tine.

De ce te-as vrea? Sunt atati alti "ei" care-mi pot murdari asternuturile si perverti mintea. Sunt atati alti "ei" cu care poate voi lua micul dejun. Si atati alti "ei" care vor vrea sa ramana cand eu o sa ii gonesc. Cand eu o sa le spun "imi pare rau, emotiile mele se opresc aici". Cand eu o sa le dau blugii de pe jos si-o sa imi beau cafeaua singura. Pot fara tine.

Dar tu... tu faceai cea mai buna cafea. Si ma trezeai mereu zambind si mirosind a parfum si Lucky Strike. Si imi ziceai povesti, atat de multe si frumoase povesti. Si fugeai inainte sa-ti spun eu "du-te!".

Mi-au inghetat sufletul. Si au fost doar cateva cuvinte scrise cu negru peste o culoare de cacat. Nici acum nu inteleg de ce imi scrii scrisorile pe foi colorate. "M-astepti azi? Vin. Iti voi spune ceva frumos."

Monday, May 9, 2011

Stii?

Stii senzatia aia... Cand te uiti cu cei mai frumosi ochi la el si speri atat de tare sa te ia in brate..stii cat de cald era candva si cat de frumos iti mangaia palmele,pleoapele si gatul, stii cat de frumos iti atingea ceafa si iti soptea ''stii tu...'', stii cat de aproape era mai demult si cat de usor s-a distantat si cat de usor a plecat acum.
Stii si tu cat de greu iti e sa il vezi cum pleaca tot mai departe,cum te tine in brate doar formal, cum iti spune ''ciao'' in loc de ''te iubesc''.
Stii cat de mult te-a iubit?

Stiai atunci ca te iubeste,ca atunci cand se uita la tine,iti zambea cu fiecare por. Stiai ca atunci cand il atingeai,fiecare fir de par era ridicat si fiecare bataie a inimii lui iti striga numele. Stiai ca daca nu erai acolo,tot ce putea rosti era chipul tau. Stiai si ca daca veneai mai devreme, minutele in plus erau valurile mari pe care le astepti la mare cand vrei sa te joci.
Stiai...si stii... El de ce a uitat?

Poti inca sa ii aduci aminte? Poti sa nu te mai agati de fiecare zambet, de fiecare atingere aribitrara si nepremeditata, de fiecare sarut aruncat in graba? Poti sa intelegi ca sunt inertiale? Poti sa vezi ca nu te mai iubeste?

Sau inca vrei si speri sa il aduci inapoi?

Tampitule,cat te-a iubit de mult...

Monday, December 20, 2010

Despre ei.

Uite, sunt 12 ore, nu ai cum sa nu-i observi… mai demult ziceam de iubiri si oameni frumosi, dar si unele si altele dispar foarte rapid… iubirile devin gusturi amare, iar oamenilor frumosi li se distorsioneaza intr-atat fetele, incat ti-e greu si sa le spui oameni.
Si-atunci? Raman cu oameni punct. Nu frumosi, nu magici, nu emotionanti. Oameni si atat. Cu tabieturi. Gesturi. Cuvinte. Mimica. Le observi dar incetezi a le mai evalua pentru ca nu se mai ridica demult la inaltimea asteptarilor tale.
Doi metri patrati de placaje, scaune si praf, cinci suflete care nu-si gasesc nicicum locul. Cand intru in compartiment, ma izbeste mirosul de bere la pet, de nepasare si ce CFR mai murdar ca altadata. Daca as fi mai emotiva, mi-ar curge sufletul pe podeaua prafuita. Mi-e greu si sa-mi gasesc cuvintele.
Stii cum sunt saluturile alea de complezenta? Ca la magazin, sau la un ghiseu sau… in tren. Eu incerc uneori sa le fac altfel, dar nu-mi iese din nari mirosul de bere si-atunci o las balta. Accentul de moldovean, privirea goala dar curioasa, inexpresiva dar care se vrea a dracu’ de patrunzatoare… i-ai vazut si tu pe astia. Nu-s ei chiar cei mai jos, dar, nevrand sa-mi rascolesc complexele de superioritate, spun doar ca stralucirea nu le e tocmai caracteristica.
Apoi mai ai nenea obisnuit cumva cu drumurile lungi. Pe langa troller-ul rosu pe care il tragea dupa el cu semetie, mai are plasa cu baxul de servetele, integramele, papucii de casa, rosiile si branza. Saluta mai din varful limbii decat mine si se face mai comod decat in fotoliul de acasa. El e cu ziarul si ochelarii de citit. Pantofii “aia buni” ii impatura cu grija intr-o pagina dubla inainte sa-si indese laba piciorului intr-o pereche de slapi de casa scoasa din aceeasi foaie.
Sunt rea si judec dupa 3 aparente si jumate. Asta e.
In fata mea e o domnisoara mai insipida, incolora si inodora decat apa. Cerceii micuti, inele deloc iesite din tipar, inceput de acnee pe barba, tipica post-adolescenta anti viata sociala, cu idei si principii bine inradacinate dar prost concepute despre unicitatea personalitatii si banalitatea ambalajului. Citeste o carte de rahat, dar care s-a vandut bine, un fel de “Codul lui da Vinci” al femeii de peste 40 de ani. Ea are cam jumate din anii astia. Pre-maturizarea asta nici nu mi se pare surprinzatoare.
Causticitatea cred ca o am pe fondul unei dimineti nereusite, fara cafea, tigari sau Cola. Sunt o suma de vicii, defecte si ceva calitati. Daca ar lua ei creionul in mana, insa, m-ar desfiinta greu pentru ca ma ascund bine de tot. Dar, daca tot sunt cu ochiul critic pe compartiment, nu pot sa fac opinie separata si sa nu o abordez si pe cea care citeste si scrie, se uita in jur si nu schiteaza nicio expresie in afara de aparenta ca isi noteaza mental detaliie. Diferenta e ca apoi le imortalizeaza cu creionul pe hartii impaturate in 4, ca sa isi aduca aminte vesnic de penibilitatile momentului.
Poate in fond toti sunt oameni buni, dar eu prea rea ca sa le extrag nuantele pozitive, prea inchisa ca sa-I pot picta in pasteluri, prea critica incat sa-I pot lasa necomentati. O sa-mi para rau poate. Dar nu acum.