Thursday, June 4, 2009

As putea.

Ti-ar placea sa fiu pleoapa ta? Ai inchide ochiul drept, dar pe ochiul stang as fi eu, intinzandu-ma si arcuindu-mi spatele peste irisul tau negru. Ti-as mangaia pupila insesizabil si ti-as gadila genele. M-ai lasa? M-ai lasa sa fiu pleoapa ta stanga?
Nu mi-ai mai spune povesti mereu…
Atunci vreau sa fiu timpanul tau. As filtra sunetele si le-as transforma in zgomot de mare, in cantece de pian. Te-as face sa auzi cum zambesc la rasaritul soarelui, sa il auzi cand tasneste din mare. Ti-as spune povesti frumoase, cu ei doi de demult, as fi sunetul intregii tale minti.
Dar tot nu m-ai putea tine in brate…
Atunci… atunci as putea sa fiu vantul… sau o adiere. Te-as inconjura in fiecare zi si ti-as sulfa povesti suierate. Uite, vezi, asa ti-as spune si povesti. As putea chiar sa te fur. Te-as ridica in brate si am zbura, fara sa ne oprim… eu o adiere jucausa si tu copilul indragostit de vant si de legendele lui.

El pleaca ochii incet si lasa o lacrima sa ii alunece pe obraz, nemaiavand curajul sa deschida ochii, sa infrunte o lume fara vant, fara mangaieri de pleoape si fara cantecul marii.
“Eu … eu as vrea doar sa fii aici”